Masaru Emoto

From Pseudoștiința
Jump to: navigation, search

Masaru Emoto este un autor japonez care a devenit cunoscut pentru afirmațiile sale despre influența gândurilor, a intențiilor sau a cuvintelor asupra apei. Emoto a devenit mai cunoscut prin 2004, când a apărut în documentarul What the Bleep Do We Know!? (Ce naiba știm noi, de fapt!?), deși prima carte a publicat-o în 1999 (Mesajele ascunse din apă). În 2011 a venit și în România.

Emoto susține că intențiile noastre modifică „structura moleculară” a apei astfel încât dacă avem intenții bune o să se formeze cristale de gheață frumoase, iar dacă avem intenții rele, cristalele o să fie urâte. De asemenea, dacă o să căutați pe internet informații despre el (inclusiv pe saitul lui), aproape de fiecare dată o să citiți că este un „om de știință”, că a „revoluționat știința” sau, cum scrie pe un sait care vinde o carte de-a sa:

„Mesajele ascunse din apă» prezintă munca revoluționară a omului de știință de renume internațional, Masaru Emoto, care a demonstrat științific că apa are puterea de a reflecta gândurile, cuvintele, rugăciunile, sentimentele și muzica.

Ce experimente a făcut?

Din păcate, chiar dacă susține că este un om de știință și a „demonstrat” efectele intenției asupra apei, nu am reușit să găsesc pe saitul său o listă cu experimentele pe care le-a făcut. Am găsit doar o ilustrare a pașilor pe care îi face pentru a obține acele fotografii cu cristale de gheață: se pun câte 0,5 ml de apă în 50 de plăci Petri; se pun plăcile în congelator la -25°C pentru 3 ore; pe urmă se scot pentru observare într-o încăpere cu temperatura de -5°C. Și am mai dat și peste multe lucruri de vânzare.

Experimentele cu apa

Am găsit trei experimente făcute de Masaru Emoto et al., legate de cristalele de gheață, deși pe primul nu-l pot numi experiment. Dar înainte de asta, să clarificăm niște lucruri legate de apă.

Există multe stări în care apa poate îngheța. În imaginea de mai jos sunt prezentate toate cele cunoscute până acum. Ne interesează doar cele de la presiune normală (1 bar) și între -25°C și -5°C (pentru că în aceste condiții a făcut Emoto pozele). Din fericire avem doar un tip de gheață, cea numită Ih (h vine de la forma hexagonală pe care o au cristalele). Alte stări au cristale de alte forme (ex.: Ic conține cristale de formă cubică).

Aș vrea să menționez și fenomenul de suprafuziune (supercooling) care apare când un lichid este răcit sub limita de solidificare, fără să se solidifice. În cazul apei, se poate afla la temperaturi negative fără să înghețe. Asta se întâmplă când apa este foarte pură. Apa Fiji este folosită în experimentele lui Emoto, care insistă că apa trebuie să fie cât mai pură pentru a se forma cristale de gheață. Dar formarea cristalelor pleacă de la „nuclee” de impurități.

De asemenea, este promovată ideea că intențiile modifică „structura moleculară a apei”, ceea ce e greșit.

Masaru Emoto a făcut multe poze, le-a ales pe cele mai frumoase și le-a publicat. Asta nu demonstrează nimic (decât eventual că nu știe ce înseamnă o lucrare științifică). E rușinos. Acest eseu de fotografii n-ar trebui să fie niciodată citat ca dovadă. Dacă vreți o comparație, e ca și când ar fi dat cu banul de 100 de ori, ar fi făcut poze și apoi ar fi ales doar fotografii în care ar fi fost monede cu stema în sus, le-ar fi publicat și ar fi susținut că are o metodă de a face monedele să cadă cu stema în sus. Poate că are o metodă, dar modul în care a ales să o demonstreze este complet inutil și irelevant.

Experimentul cu orezul

Căutând pe internet, am văzut că multă lume vorbește despre un așa-zis eperiment cu orezul.

se iau trei vase, se pune orez în toate, apoi apă; în următoarea perioadă de câteva săptămâni primului vas i se mulțumește (ありがとう, arigatō), celuilalt i se spune că-i prost (ばかやろう, bakayarō), iar cel de-al treilea este ignorat; în final, în vasele 2 și 3 orezul se strică, iar în primul rămâne bun)

Acum, deși pare interesant (ar fi fain să fie adevărat), nu strică un pic de îndoială. Am văzut cazul experimentelor anterioare: dacă alegem ce fotografii ne plac, putem să ajungem să credem că într-adevăr există un efect, însă dacă facem verificări bine controlate (cum a făcut și Emoto), efectul dispare. La fel ar trebui să procedăm și cu ipoteza că orezul nu se strică dacă îi spunem lucruri frumoase sau îi lipim pe vas cuvântul „mulțumesc”. O sugestie ar fi următoarea: să se facă un experiment în care multe vase cu orez (50, 100, poate mai multe) să aibă lipite pe ele câte un cuvânt (ori „mulțumesc”, ori „ești prost”, ori nimic), dar etichetele să nu fie vizibile decât când se sfârșește experimentul, să fie lăsate o vreme (stabilită de la început) în aceleași condiții de temperatură, lumină, umezeală (asta-i foarte important!), iar după ce trece această perioadă, să fie evaluate și doar după ce evaluările au fost notate pentru toate vasele, să se dezlipească etichetele pentru a vedea care din ce categorie face parte. Astfel am putea fi mai siguri că nu ne auto-amăgim. Dacă încercăm doar cu două sau trei vase, avem șanse de 50% (respectiv 33%) să obținem un rezultat pozitiv chiar dacă nu există niciun efect al cuvintelor asupra orezului. Dacă 10 oameni încearcă experimentul ăsta acasă, 5 dintre ei o să creadă că funcționează și o să posteze pe YouTube sau pe bloguri. Iar acei 5 o să fie sinceri și o să fie convinși că Masaru Emoto are dreptate. Acestea sunt rezultatele pe care ar trebui să le așteptăm dacă nu există niciun efect.

N-am reușit să găsesc niciun experiment (riguros) în legătură cu orezul. Am găsit încercări cu două sau trei vase, majoritatea încercate de curioși acasă, filmate și puse pe YouTube. Unii au găsit diferențe, alții nu. Unii au deschis în mod repetat cutiile, alții le-au ținut în locuri diferite etc. Condițiile în care au fost făcute aceste încercări nu sunt potrivite.

Concluziile experimentelor

Nu mai știu alte presupuse experimente pe care le-ar fi făcut Masaru Emoto. Există variații, în care apa înainte de a fi înghețată și fotografiată este expusă la muzică (iar Emoto zice că muzica clasică produce cristale frumoase, iar muzica heavy metal produce cristale urâte), sau sursa apei diferă (apă „poluată” din Tokio vs. apă pură de la un izvor) și altele. Având în vedere experimentele nereușite făcute chiar de el și ținând cont de felul în care alege fotografiile pe care le publică în cărțile sale, concluzia logică este că afirmațiile sale sunt cel mai probabil false.

Trebuie să repet: Masaru Emoto face zeci sau sute de poze și din ele le alege doar pe cele mai frumoase și le publică. Dacă ar susține că e artă, n-ar fi nicio problemă, însă el susține că e știință. În acest caz, nu pot decât să-l bănuiesc de înșelătorie. Și, în plus, mai și vinde apă la suprapreț, profitând de renumele de om de știință.

Emoto și cunoașterea

După ce ați citit despre experimente probabil că unii o să spuneți: „Bine, dar ce contează experimentele, când uite ce imagine frumoase găsim în apa dintr-un izvor curat!”. În acest caz rolul meu se îngreunează, așa că o să încerc să clarific unde apar problemele. Cea mai imprtantă mi se pare faptul că Masaru Emoto este numit „om de știință” care a „demonstrat științific”.

Masaru Emoto NU este om de știință

Căutând articole și păreri în limba română despre el am găsit aproape invariabil afirmația că a demonstrat diverse efecte miraculoase. Unele dintre texte (prezente pe diverse bloguri) păreau foarte asemănătoare, iar altele erau doar traduceri de pe saiturile lui, dar exprimate într-un stil personal. Mă întristează să văd că o grămadă de oameni preiau texte (uneori destul de lungi) și nu le verifică. Așa se răspândesc bârfele și așa se răspândesc și miturile. Iar după ce un mit devine atât de răspândit încât îl găsești peste tot, e greu să mai renunți la el.

În ce privește educația, conform propiului sait, Emoto a absolvit Universitatea Municipală din Yokohama, specializându-se în Relații Internaționale. Apoi și-a luat doctoratul în medicină alternativă de la Open International University, care bănuiesc că e cea din Calcutta, deși o căutare pe Google îmi returnează mai multe astfel de universități. Nu pare o universitate prea credibilă, iar faptul că o persoană are diplomă de doctor (Ph.D) nu înseamnă neapărat că a primit-o pe merit. În România avem câteva exemple neonorabile (universități neacreditate, lucrări plagiate etc.), iar acest fenomen nu este specific doar țării noastre (de exemplu, realizatorul unei emisiuni din Australia a obținut diplomă de medic pentru câinele său, în 7 zile). Iar o simplă diplomă care nu este urmată de cercetare ulterioară (și articole publicate) nu înseamnă prea multe. Masaru Emoto a publicat doar două studii și un eseu de fotografii, în schimb a scris multe cărți. Așa că l-am putea numi scriitor sau artist, dar nu om de știință. Iar despre partea cu „a demonstrat”, cred că e destul de clar din ce am scris mai sus despre experimentele sale că nu a demonstrat ceea ce predică, ba chiar am putea zice că a demonstrat că greșește.

Pentru comparație cred că ar fi util să îl dau ca exemplu pe Roy Baumeister. Pe saitul său are listate nu doar cărțile, ci și o mulțime de articole științifice. Și el este un om care a susținut ceva care inițial era greu de crezut: puterea voinței este influențată de cantitatea de glucoză din sânge.5 Ca să demonstreze asta a făcut experimente bine controlate, le-a publicat, a așteptat critici și le-a infirmat prin alte experimente. Iar dacă în viitor o să apară dovezi puternice că a greșit, o să renunțe la idee pentru că el nu vinde nimic (în afară de cărți). Emoto este opusul său.

De ce sunt importante experimentele?

Pentru că este foarte ușor să facem greșeli, iar un experiment riguros urmărește să reducă aceste greșeli. Pentru că nu înțelegem întâmplarea și statistica. Atunci când punem orez în două vase și după o vreme observăm că într-un vas orezul s-a stricat mai tare decât în celălalt, suntem tentați să credem că am descoperit un nou efect, uitând că de fapt sunt șanse destul de mari să se întâmple asta. Atunci când facem multe fotografii cu cristale de gheață, alegem doar câteva (bune) și le publicăm, cădem pradă confirmării prejudecăților noastre. Pentru a evita asta, trebuie să ne uităm la toate, să le analizăm și să aflăm dacă sunt așa cum ne așteptam.

În fine, dacă ideile lui Emoto ar funcționa, ar accepta provocarea de a câștiga 1.000.000$ demonstrându-le. Fundația James Randi oferă această sumă oricui poate arăta un efect paranormal, în condiții riguroase (stabilite de comun acord, astfel încât dacă într-adevăr există un efect să poată fi demonstrat, iar dacă nu există să nu pară că este). Aștept ca Emoto să câștige banii și, dacă n-are ce face cu ei, să-i doneze. Până atunci rămân doar mituri.

Concluzii

Am plecat de la reputația pe care o are Masaru Emoto, am citit că a făcut experimente și că a demonstrat diverse lucruri și am fost curios să aflu mai multe. Nu m-am mulțumit să citesc aceleași texte copiate dintr-o parte-n alta și am încercat să aflu în ce au constat experimentele sale. Citindu-le, am aflat că nu sunt nicidecum la nivelul la care m-aș fi așteptat din recomandările mult prea entuziaste. Am observat că experimentele lipsesc și că în realitate sunt doar două, dintre care unul este pilot (adică un fel de ciornă pentru a vedea dacă are rost să fie făcut unul mai serios), iar celălalt arată că nu există niciun efect semnificativ al gândurilor asupra cristalelor de apă. Și trebuie să ținem cont că e făcut de Emoto însuși.

Prin urmare, vă rog nu-l mai numiți pe Masaru Emoto om de știință și nu mai spuneți că a demonstrat una și alta. Mulțumesc.

Resurse

  1. Cine e Masaru Emoto?
  2. Masaru Emoto’s Wonderful World of Water
  3. Are Dr. Masaru Emoto’s Fantastic Claims Actually Real?