Leon Zăgrean

From Pseudoștiința
Jump to: navigation, search

Leon Zăgrean este un cadru didactic la UMF „Carol Davila” din Bucureşti, la catedra de fiziologie. În interviurile sale acordate televiziunilor și ziarelor, promovează autovindecarea, credința că mintea domină materia și propriile sale concepții despre natura conștiinței, pe care ocazional le împărtășește și studenților săi.

Convingeri

Convingerile de mai jos au fost selectate din două articole acordate ziarului Adevărul. Este vorba de „Secretele creierului” [1] și „În societatea actuală domină creierul subuman“ [2].

Neglijarea minții în știință

Leon Zăgrean afirmă:

Din punct de vedere ştiinţific, mintea nu a facut parte din obiectul cercetării ştiintifice, ci creierul, din punct de vedere structural.

Nu este clar pe ce baze face această afirmație. Există întregi discipline dedicate funcționării minții (psihologia bazată pe dovezi, științele cognitive), precum și discipline dedicate interacțiunii dintre minte și corp, în ceea ce privește sănătatea (psihoimunologie / psihoendoneuroimunologie).

Disciplinele dedicate exclusiv funcționării creierului la nivel „low-level”, care explicit se concentrează pe acest aspect spre excluderea altora, nu sunt în contradicție și nu împiedică existența disciplinelor care fac apel și la concepte „high-level”, precum mintea.

Memoria speciei

Leon Zăgrean afirmă:

Nu pot să accept că informația din creier ar fi doar ceea ce învățăm pe parcursul vieții, ci și ceea ce au învățat predecesorii biologici. Noi suntem în mod cert o continuitate a tot ceea ce au învățat strămoșii noștri. Suntem echivalentul materialului genetic, afirmă dr. Zăgrean.

Această afirmație seamănă suspect de mult cu idei precum „inconștientul colectiv” al lui Jung, sau chiar psihogenealogia. Este adevărat și trivial că în creier acumulăm și informații obținute din experiența altor oameni, nu doar din a noastră. Dar le dobândim prin căi cunoscute: având acces la relatările și raționamentele acestora, nu în mod magic, fără contact. Or afirmația lui Leon Zăgrean sugerează foarte puternic tocmai asta: dobândirea de informații sub formă conștientă pe alte căi decât cele fizice.

Lingvistică

Leon Zăgrean afirmă:

Orice individ învață mult mai ușor limba maternă decât o limbă străină. De exemplu, un copil născut în România, din părinți români, care este transferat într-un alt mediu, o altă țară, cu un alt limbaj, unde nu intră în contact cu părinții lui biologici, va învăța mult mai greu limba persoanelor cu care este înconjurat, adaugă medicul.

Afirmația poate fi adevărată, în funcție de vârsta la care copilul este transferat în mediu. Cu cât este mai mare vârsta, cu atât va fi mai mai mare dificultatea. Există oameni care chiar investighează aceste lucruri, iar ceea ce află este cu adevărat interesant:

  • „Months before their first words, babies’ brains rehearse speech mechanics” [3]
  • „Babies Learn to Recognize Words in the Womb” [4]
  • TEDx talk: „The linguistic genius of babies” [5]

Copiii de până la 8 luni pot diferenția foarte ușor sunete din limbi străine, pe care vorbitorii adulți ai unei limbi foarte diferite de acelea nu le mai pot sesiza ca diferite. De exemplu, japonezii au probleme în a face distincția între „R” și „L”-ul de la noi. Anglo-saxonii au probleme cu „Ă”, „” etc. Ceea ce pentru vorbitorii nativi ai unei limbi sunt în mod evident sunete diferite, vorbitorii nativi ai altei limbi pot să nu diferențieze. Dar copiii în primul an de viață o fac.

Dacă fenomenul menționat de Leon Zăgrean e real (nu știm exact la ce se referă), nu există niciun motiv pentru care ar avea nevoie să invoce concepte exotice.

Teoria informației

Leon Zăgrean afirmă:

Informația se organizează la nivel molecular sau chiar submolecular. Unii vorbesc chiar și de o amprentă electrochimică a moleculei. Cu alte cuvinte, un gen de câmp care însoțește această substanță. Pe măsură ce mergem spre profunzimile materiei fizice, ajungem, spre final la un amestec de energie și informație la nivel cuantic. Existența timpului și a spațiului în acest punct nu mai au valoare, iar diferențele dintre molecule sunt aproape insesizabile.

Această afirmație extrem de complicată pare să sugereze că Leon Zăgrean crede în stocarea informației într-un „câmp” care însoțește substanța. Făcând legătura cu fragmentul discutat anterior, înțelegem că Leon Zăgrean e adeptul credinței că aceste câmpuri pot conține inclusiv informație inteligibilă conștient, legată de limba vorbită de cineva. Se poate ajunge la justificarea credinței într-un fel de „suflet”.

Aceste idei se aseamănă suspect de mult cu ale lui Dumitru Constantin Dulcan care, de asemenea, crede că materia nu este suficientă pentru a explica fenomene precum gândirea și viața, el punându-le pe seama puterii unei „Minți Universale”. Leon Zăgrean nu face, însă, afirmații categorice legate de asta.

Fizica cuantică

Leon Zăgrean afirmă:

Cred că, din ce cunosc eu până acum, este cea mai puternică forță din univers. Și pot să justific din punct de vedere mental. Pentru că mintea umană, în măsura în care dobândește informația, conștiința, este însăși informație, este însăși conștiință a universului. Această legătură, a informației care a organizat apoi materia, este foarte bine pusă în evidență în ultimul timp de cei din domeniul fizicii cuantice. Fizica cuantică vine și confirmă ideile vechi legate de informația din univers.

Afirmația pare să fie mai mult o încercare de prezentare artistică a unor concepte științifice. Dar nu este absolut defel clar în ce fel fizica cuantică ar confirma „ideile vechi” legate de informația din univers. Teoria clasică a informației (formulată de Shannon) și teoria cuantică a informației nu sunt mai vechi de un secol, iar rezultatele lor sunt fără precedent în istoria culturii umane. Vezi cartea: „Informația. O istorie, o teorie, o revărsare” de James Gleick.

Singura interpretare care are sens este că are loc o încercare de fundamentare a idealismului pe baze cuantice, idealismul fiind poziția conform căreia mintea este substanța fundamentală a naturii, lumea fizică fiind o consecință a acesteia, nu invers.

Efectul placebo

Leon Zăgrean afirmă:

Medicina a devenit un business periculos. Oamenii merg la doctor în primul rând pentru a fi ascultați. Or, doctorul nu are timp de așa ceva, îi recomandă câteva analize, medicamente, iar bolnavul se întoarce la fel de mâhnit acasă. De multe ori, în locul unor tratamente medicale sunt indicate terapiile placebo, despre care s-a dovedit științific că pot avea efecte benefice.

Și în alt articol:

Se obișnuiește un om cu forma unui medicament, cu gustul lui, cu efectele medicamentului. Îi dai de câteva ori acel medicament, după care, în loc să-i dai medicamentul, îi dai o bulină asemănătoare, dar nu-i mai pui principiul activ. Pentru că niciun medicament nu conține doar principiul activ, medicamentul propriu-zis. Și omul obține rezultate identice cu cele obținute cu medicamentul adevărat. Este fenomenul placebo. Multe dintre efectele medicamentelor pentru care oamenii dau bani – n-o să placă multora acest lucru – sunt strict consecința unui efect placebo, deci nu depășesc efectul placebo. Iar marii industriași, marii afaceriști inclusiv din domeniul industriei farmaceutice, se bazează pe asta.

Efectul Placebo este real, dar nu se aplică decât în anumite cazuri. Este vorba în special de cazurile care au legătură cu percepția bolii. Cu modul în care te simți. Adresează percepția, nu mecanismele fizice și biologice ale bolii, ci în cel mai bun caz răspunsul corpului la boală. În general, placebo are rolul să te facă să nu mai dai atenție afecțiunii, până trece problema de la sine.

Este adevărat producătorii de medicamente sunt conștienți de efectul placebo. Mai mult decât atât, inclusiv forma și prezentarea medicamentelor contribuie la potența efectului. Se cumulează și dacă are forma unei capsule pe jumătate transparente. Și cu faptul că este „de firmă”. Și cu faptul că este mai scump. Toate acestea potențează efectul medicamentului, deci în final ajută pacientul. Iar medicamentele reale chiar au și efecte demonstrate, altele decât placebo, spre deosebire de majoritatea tratamentelor alternative care-s pur placebo.

La finalul articolului citat face afirmații prin care sugerează că „efectul placebo” trebuie scos din mâinile pseudosavanților „vindecători”:

Sunt și cei care se bazează pe diferite tehnici de vindecare. Este un soi de talmeș-balmeș din care noi va trebui într-un timp foarte scurt să extragem aurul. Pentru că altfel dispare rădăcina!

Stres

Leon Zăgrean afirmă, despre stres:

Stresul este un factor major în apariția bolilor. El este un produs al minții noastre, nu există ca atare. Sub 5% dintre boli sunt cauzate de gene, restul sunt produse de propria acțiune a ființei umane. Mediul înconjurător acționează prin intermdiul minții noastre, noi ajutăm ca anumiți factori să producă sau nu boala, a concluzionat prof. dr. Leon Zăgrean.

Cine citește textul ăla, rămâne cu impresia că sub 5% din boli sunt cauzate de gene, restul de peste 95% sunt cauzate de stres. Leon Zăgrean nu a afirmat asta explicit, de fapt sunt două propoziții distincte. Dar cei dispuși să creadă în „dominația minții asupra materiei” vor trage concluzia extremă.

Cauzalitatea este o temă îndelung dezbătută în filosofie, și de aceea este loc de interpretare. De exemplu, dacă te-ai expus unui agent infecțios și te-ai îmbolnăvit, care este „adevărata cauză” a bolii? Agentul infecțios sau acțiunile tale care au ajutat factorul infecțios să producă boala? Dacă ți-ai rupt piciorul când te-ai dat pe role, ți l-ai rupt din cauza impactului cu solul sau din cauza faptului că te-ai dat pe role când puteai să faci altceva? Cele mai multe încercări de a pune cauzele bolilor pe seama acțiunii umane, la extrem chiar negând cauzele fizice, sunt de această natură.

Leon Zăgrean are dreptate când constată că multe boli pot fi prevenite, fie prin acțiuni preventive, fie evitând anumite comportamente, însă nu pare a fi lua în considerare faptul că afirmațiile sale dau apă la moară celor care cred că „adevăratele cauze” ale bolilor stau exclusiv în mental. Sau poate propriile sale convingeri bat în această direcție, însă e suficient de inteligent încât să știe că ar fi criticat dacă ar afirma deschis așa ceva, așa că a făcut o afirmație chestionabilă care îi încurajează pe cei care dețin deja astfel de opinii, în timp ce el va putea în continuare să se disculpe afirmând că, luat literal, textul nu zice asta. Textul nu zice asta, dar dă puternic de înțeles.

Resurse