Mărturie anecdotică

From Pseudoștiința
(Redirected from Evidență anecdotică)
Jump to: navigation, search

Mărturia anecdotică este un caz particular de selecție observațională. Ea constă din prezentarea unui număr mic de cazuri (de regulă e vorba de vindecări neașteptate), menite să sugereze existența unui principiu general (de regulă, se încearcă să se promoveze idei legate de originile bolilor și de vindecarea lor).

Exemplele sunt cel mai des însoțite de manipulări emoționale, prin punerea accentului pe tragedia bolnavilor și pe trăirile lor emoționale, decât pe dovezile care ar trebui să susțină concluzia.

Irelevanța mărturiei anecdotice

De multe ori auzim de la fanii unor practici medicale dubioase sau alte forme de gândire magică aplicată, că tehnica lor preferată „a funcționat, în acest caz”.

Asta înseamnă cel mult că rezultatele au fost consecvente cu așteptările. Ca să poți afirma cu certitudine că un principiu a funcționat în cazuri particulare, trebuie mai întâi demonstrat că funcționează în general. Altfel nu e „principiu”.

Dacă o cercetare desfășurată pe o mostră reprezentativă din populație arată că efectul invocat nu poate fi detectat, atunci cauzalitatea presupusă în cazuri individuale trebuie și ea să fie chestionată. Fie fenomenul nu e real (cel mai probabil, iar de vină pentru concluzii sunt oamenii), fie fenomenul e real dar se aplică doar unor anumite persoane, suficient de rare încât generalizarea să fie greșită.

Degeaba zici că „ai văzut cu ochii tăi” cum o practică medicală chestionabilă a funcționat, deci de aici tragi concluzia că „funcționează, în general”, dacă practica aceea chestionabilă n-a putut fi confirmată atunci când a fost testată pentru a se vedea explicit dacă funcționează „în general”. Nu neagă nimeni că ai observat două evenimente care au avut loc succesiv: o persoană bolnavă a apelat la tratamentul chestionabil, iar după ceva vreme starea de sănătate a persoanei s-a ameliorat. Ce se chestionează e concluzia ta conform căreia tratamentul a cauzat ameliorarea stării de sănătate. Cauzalitate în sensul că vindecarea s-a produs datorită lui, iar fără el nu ar fi avut loc.

Trebuie repetat: nu neagă nimeni ceea ce ai observat, doar îți sunt puse la îndoială concluziile. Dar de ce te-ar interesa să înțelegi mai bine lucrurile? Asta depinde doar de tine. Pune-ți problema că poate e o idee proastă să îți bazezi viziunea asupra lumii pe fundații șubrede, vânând „rețete” care oferă doar iluzia înțelegerii și a controlului.

Dovezile experimentale

Unii indivizi acuză știința că este „dogmatică” întrucât pune condiții cum ar fi ca teoriile să fie susținute de dovezi concrete. Acuzatorii spun că susținătorii medicinei reale sunt niște fanatici care „cred că dețin adevărul absolut” și refuză să accepte alternative.

Este gândirea științifică cu adevărat dogmatică din cauză că testul oricărei propoziții este experimentul? Nu, fiindcă „are dovezi experimentale” e același lucru cu a spune „are rezultate măsurabile”, iar pe noi tocmai aia ne interesa de la bun început! De-aia iei medicamente, ca efectiv să te vindeci și implicit să observi că te-ai vindecat, nu?

Cercetarea e pur și simplu aplicarea sistematică a gândirii pentru a vedea dacă într-adevăr un tratament anume chiar funcționează, nu doar lasă impresia asta. Pentru că e foarte ușor să te păcălești, să crezi că un tratament a funcționat când de fapt n-a avut niciun efect, și să rămâi cu o impresie falsă.

Mulți susținători ai unor practici discreditate afirmă că ei au văzut „cu ochii lor” și au „experimentat pe pielea lor” respectiva practică, deci degeaba li se arată studii argumentând contrariul, fiindcă ei „știu” că funcționează. Au văzut cu ochii lor! Ce poate fi mai relevant de atât?

Ei bine, a experimenta ceva „pe pielea ta” nu este o dovadă. Nu ți-s chestionate amintirile legate de cazul particular pe care îl invoci, ci concluziile generale pe care le tragi. Asta e problema, oamenii pretind că au descoperit un principiu general, dar refuză sistematic să accepte metodologia care ar demonstra generalitatea principiului respectiv.

Doar pentru că un sceptic „nu a experimentat pe pielea lui” fenomenul discutat, nu înseamnă chiar defel că opinia sa nu ar fi validă. Din contră, cel care evaluează datele trebuie să fie cât mai obiectiv, dacă are pretenția că a descoperit un principiu obiectiv. Există un motiv foarte bun pentru care „mărturia anecdotică” e un termen cu sens peiorativ.

Dacă un fenomen e evident „cu ochiul liber” într-un caz anume, cu atât mai mult efectul ar trebui să fie amplificat, detectabil și măsurabil într-o cercetare serioasă, cu mai mulți subiecți. Iar dacă sistematic „ochiul liber” vede ceea ce studiile arată că nu-i acolo, ăsta e un indiciu că au intervenit mecanisme cunoscute ale minții umane de a distorsiona înțelegerea lucrurilor, decât că ar fi vorba de un fenomen necunoscut și misterios.

Argumentul din experiența personală

Argumentul „am încercat pe pielea mea” sau „trebuie să încerci pe pielea ta” este invalid.

Pacienții nu sunt nici calificați nici capabili să evalueze calitatea serviciilor medicale pe care le primesc. Cum poate un pacient, care n-are nicio pregătire medicală, să știe că varianta de tratament pe care l-a primit a fost cea mai bună disponibilă? [1]. Cum diferențiază el între efectul medicamentului și efectul altor factori sau chiar ai întâmplării? Nu poate.

Atribuirea greșită a cauzalității

Cum anume se poate crea impresia falsă că un tratament a funcționat? Simplu. În cazul tehnicilor vindecătoare chestionabile, cel mai des este vorba fie de aproprierea meritelor efectelor tratamentului real, fie de cazuri de remisiune spontană a bolii, remisiune care ar fi avut loc oricum, fie de cazuri în care mecanismul este altul decât cel invocat.

Aproprierea meritelor efectelor tratamentului real

Omul ia și medicamentele recomandate de medic, și tratamentul alternativ, dar face reclamă tratamentului alternativ. De ce? Pentru că cultura „medicinei alternative” include și inducerea nevoii de a face prozelitism, datorată senzației că ești beneficiarul a ceva ceva extraordinar. Senzație stimulată cu bună știință de comercianți, care astfel beneficiază de publicitate gratuită.

Remisiunea spontană

În cazul anumitor afecțiuni, chiar și fără tratament, în X% din cazuri boala se vindecă de la sine. Fără să-i faci nimic. Inclusiv în cazul unor cancere. Cu tratament real, X+Y% din boli se vindecă, unde Y% e efectul tratamentului. Dar dacă îi selectezi din acel X% doar pe cei care au apelat exclusiv la „leacuri” (matematic vorbind, intersectezi cele două mulțimi), o să găsești suficiente exemple încât să te convingi că leacul „a funcționat”. Când de fapt e vorba doar de asumarea meritelor întâmplării. Ăia puteau foarte bine să nu ia leacuri, că oricum se vindecau.

Alt mecanism decât cel invocat

Urmezi un tratament care nu are în mod direct efectul promis, dar tu te simți mai bine din cauza altor factori care vin la pachet cu modul în care ți se aplică tratamentul. De exemplu: poți avea beneficii psihologice în urma interacțiunii, socializării, încurajării și atenției pe care ți-o acordă terapeutul. Sau ți se spune ca alături de tratamentul sau dieta-minune, să îți schimbi stilul de viață (alimentație sănătoasă, sport, odihnă), lucru care ar fi fost suficient să-ți îmbunătățească starea de sănătate și fără să fi apelat la tratament în sine.

Nutriție

Următorul fragment explică precis care-i problema cu evidența anecdotică de forma „Am început să urmez dieta minune și m-am simțit mai bine!”:

Whenever I run into a fan of juicing, the story is almost the same.

1. Their health wasn't great.

2. They stop eating crap and start juicing.

3. Their health improves and they credit juicing.

My opinion is the most dramatic health benefits come from removing the crap, not from the juicing.

http://pseudomedicina.blogspot.ro/2015/02/am-inceput-sa-urmez-dieta-minune-si-m.html

Această mentalitate îi poate împinge pe unii oameni înspre Ortorexie.

Referințe

  1. http://pseudomedicina.blogspot.ro/2015/02/valoarea-evidentei-experimentale.html
  2. http://pseudostiinta.blogspot.ro/2014/07/a-functionat-in-cazul-meu.html