Daniel Roxin

From Pseudoștiința
Jump to: navigation, search

Daniel Roxin este realizatorul documentarelor protocroniste despre Daci (Adevăruri tulburătoare, Noi descoperiri etc.), frecvent invitat sau gazdă de emisiuni la Nașul TV și susținător al unor teorii conspiraționiste despre subminarea României de către forțe oculte din occident. Își promovează ideile pe site-ul „Cunoaște lumea”.

Convingeri

Medicină

Medicina dacilor

În cadrul emisiunii „Medicina dacilor” din 11.04.2014 (unde l-a avut ca invitat pe Ovidiu Bojor), Roxin a afirmat că:

Eu sunt convins că un medic traco-geto-dac de acum 2000-2500 de ani ar putea oricând să le dea lecții multora din medicii de astăzi care, din păcate, sunt destul de departe de adevărul vieții, sunt destul de departe de capacitatea de a înțelege cum funcționează organismul nostru și care sunt relațiile dintre minte și corp.

Despre medicina bazată pe dovezi, Roxin crede că:

Nu am nimic împotriva „medicinii”. Este vorba că în medicina alopată sunt o serie de greșeli fundamentale care se mențin de mult timp și pe care unii se încăpățânează în mod aberant să le mențină. Nu mai vorbesc de industria farmaceutică care este un business uriaș, care are nevoie de oameni bolnavi.

Vaccinare

Roxin este complet anti-vaccinare:

„Toată această nebunie a vaccinurilor care pleacă de la „premiza” că natura nu și-a făcut treaba suficient de bine și că trebuie să băgăm de la primele zile de naștere ale omului, de când e mic, de bebeluș, să-l umplem de vaccinuri, de tot felul de substanțe (...) așa, 50-100 de substanțe, pentru că natura, Dumnezeu, nu și-a făcut treaba, trebuie s-o corecteze acești oameni de știință. Nu mai vorbesc de faptul că cel care a promovat prima dată vaccinul, „Pasteor”, nu era medic.”

A pus autismul și sindromul morții subite la sugari pe seama vaccinării.

Crede că dacă copilul decedează din cauza vaccinului, trebuie să fie trași la răspundere medicii.

Crede că vaccinul poate produce efecte și „peste 5 ani”.

Sănătatea populației

Roxin crede că „farmaciile sunt la 50 de metri una de alta și asta arată cât de bolnavă este populația”, fiindcă „farmaciile prosperă pe fundalul unei populații din ce în ce mai bolnave”.

Pseudoștiință

Este adeptul teoriilor lui Masaru Emoto și Bruce Lipton. Crede că Bruce Lipton ar fi demonstrat că poți să-ți rescrii ADN-ul, și că Masaru Emoto ar fi dovedit că emoțiile afectează cristalizarea apei.

Crede că efectele cimatice asupra nisipului pot fi invocate pentru a demonstra că încărcătura emoțională a cuvintelor poate „penetra în subconștientul omului”, „generează efecte, poate chiar și de la distanță”, „generează un flux de energie”, iar desigur, „știința începe să confirme tot mai mult aceste relații între oameni, subtile”, „tot ce vine din tradiție este confirmat astăzi”.

Biologie

Genetică

Roxin pare a crede că omida și fluturele sunt două specii diferite, și că este nevoie de invocarea unei „inteligențe” pentru a explica fenomenul metamorfozării.

Eu zic că există pentru oricine are un minim discernământ, există un exemplu din natură care este atât de concludent și care dovedește atât de clar că există o inteligență în spatele lucrurilor („Inteligența materiei” - Bojor), și aici mă refer la transformarea omidei într-un fluture. Trebuie să ne gândim la traseul unei omide. Ea roade frunze, în final își face un cocon în care ea, omida, se dizolvă într-o masă imprecisă de unde acea masă imprecisă pe baza unui program care nu este generat de omidă, care o depășește, care este dincolo de ea, acea masă se transformă întru cu totul altă ființă, într-un fluture excepțional. Această metamorfoză, această transformare nu poate fi rodul inteligenței speciei omidelor

Etimologie

Roxin crede că numele latine ale plantelor sunt, de fapt, nume dacice. Și că faptul că numele latin seamănă cu numele popular de la noi probează originea dacică a limbii latine. (În realitate, noi știm că probează originea latină a limbii române.) Ignorând complet cea mai evidentă explicație, Roxin afirmă:

Vor veni cei care sunt împotriva dacilor, vor spune că aceste nume sunt ori slave, ori de la turci luate, ori de la unguri, ori din altă parte, sigur nu sunt dacice, pentru că nu le convine că există urme de la daci

Radiofobie

În emisiunea „Medicina dacilor”, Roxin a afirmat că „sunt sute de frecvențe radio, unde de la satelit, telefonie, aparatele astea, câmpuri electrice și pe care nu le vedem” și că „câmpurile electromagnetice te afectează când ești într-o stare de stres”.

Resurse

  1. https://www.facebook.com/groups/pseudostiinta/search/?query=Roxin
  2. https://www.facebook.com/groups/pseudostiinta/search/?query=danielroxin