Secretele

From Pseudoștiința
Revision as of 19:19, 22 April 2016 by Admin (Talk | contribs)

(diff) ← Older revision | Latest revision (diff) | Newer revision → (diff)
Jump to: navigation, search

Secretele.com este un site de dezinformare care promovează, printre altele, chimiofobie, panacee naturiste (promit că vindecă o varietate de boli cu ajutorul plantelor, inclusiv cancerul), paranoia față de mecanismele moderne de distribuire a hranei (alimentele din marile lanțuri de magazine sunt demonizate constant) și o serie de teorii conspirative și superstiții asociate acestor teme. Articolele sunt semnate Cristian Iacov.

Idei

Iată ce gen de idei sunt promovate prin intermediul site-ului, sortate pe categorii:

Vindecarea cancerului

Afirmă cât se poate de explicit că tratamentele reale nu numai că nu funcționează, ci sunt chiar dăunătoare. Tot pe acest site ni se spune ce combinații „secrete” de plante au puterea de a vindeca cancerul.

Leacuri și remedii naturiste

Majoritatea sunt inutile și inofensive, însă întrețin atmosfera de credulitate și naivitate care favorizează asimilarea informațiilor periculoase de la punctul anterior.

Paranoia și chimiofobie

Superstiții

Nocivitate

Nocivitatea acestui sait este medie spre ridicată. Are potențialul de a fi nociv în trei moduri principale:

  1. Promovează ideea că ai posibilitatea de a trata cancere la tine în bucătărie cu ajutorul unor rețete-minune din plante, și că tratamentul real este inutil și chiar dăunător. Citind articolele, bolnavii de cancer ar putea ușor concluziona că pot să renunțe la tratamentul oncologic și să apeleze la sucuri din plante.
  2. În general, promovează ideea că medicina ar fi inutilă și că orice promisiune a medicinei poate fi îndeplinită de oricine, urmând sfaturile de pe site și preparând fierturile, sucurile și unguentele naturiste recomandate.
  3. Întreține o viziune asupra realității în care disponibilitatea de a crede senzaționalisme este prezentată drept o virtute, iar realismul sobru este prezentat drept ignoranță. Cititorii sunt încurajați să subscrie unei largi varietăți de promisiuni nerealiste, și să se imagineze mereu ca fiind victimele intoxicării și otrăvirii intenționate de către lanțurile de magazine și de către medici.

Resurse

  1. https://www.facebook.com/groups/pseudostiinta/search/?query=secretele
  2. https://www.facebook.com/groups/pseudostiinta/search/?query=cristian+iacov