Paranoia alimentară
From Pseudoștiința
Paranoia alimentară este o temă comună site-urilor conspiraționiste. Este vorba de blamarea unor anumite tipuri de alimente, cel mai des pe baza unuia sau mai multe dintre următoarele criterii:
- Chimiofobie (dacă alimentele conțin „chimicale” sau E-uri, oamenii sunt amenințați că vor face cancer).
- Alimentele din supermarketuri. Deși supermarketurile ne-au ușurat viața și au adus un nivel de confort greu de egalat vieților noastre, oamenii par să accepte fără mari probleme ideea că supermarketurile le doresc răul și vor să-i îmbolnăvească și să-i omoare.
- Alimentele de import. Aici se face apel la șovinismul de fundal al românilor și la alte porniri din nișa naționalistă.
- Alimentele produse de firme mari. Aici se face apel la anti-capitalismul specific pentru două generații diferite. Pe de o parte, nostalgicii după perioada comunistă, iar pe de altă parte tinerii idealiști în căutarea unei cauze pentru care să se revolte.
- Alimentele modificate genetic.